Dealul Patriarhiei

Dealul Mitropoliei sau Dealul Patriarhiei este o colină din Bucureşti, un punct istoric, cultural, arhitectonic, confesional, turistic important pe harta capitalei Românei. Din punct de vedere confesional, Dealul Mitropoliei este un reper pentru ortodoxismul din România, aici fiind în prezent sediul Patriarhiei Române şi reşedinţa Patriarhului.

O serie de evenimente din istoria Românei sunt strâns legate de acest loc deoarece până în anul 1997, în Palatul Camerei Deputaţilor din complexul Patriarhiei - astăzi Palatul Patriarhiei, a fost sediul Camerei Deputaţilor, respectiv sediul Adunării Deputaţilor. Tot aici, în clădirea în care se întrunea Divanul Domnesc, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti.

Dealul Mitropoliei - de la stânga la dreapta Palatul Camerei Deputaţilor, Biserica Patriarhiei, Palatul Patriarhiei (în plan îndepărtat în spatele bisericii)

Istoric

Bucureştiul la începutul secolului al XIX-lea, în centrul desenului este reprezentat Dealul Mitropoliei, la stânga Curtea Arsă, la dreapta Mănăstirea Radu Vodă (desen R. Bielitz)

În 1650 dealul era acoperit de viţă de vie aflată în proprietatea voievozilor ţării. Complexul mănăstiresc era înconjurat cu ziduri, precum o cetate, începând cu 1698 accesul în curtea mănăstirii se făcea prin clopotniţa construită de Constantin Brâncoveanu. În interiorul curţii existau 3 cruci de piatră: una sculptată în amintirea Mitropolitului Teodosie, alta în cinstea generalului Miloradovici, iar alta care aminteşte de răscoala semenilor din 1652, în timpul lui Şerban Cantacuzino, împotriva boierilor. Semenii era un regiment format din 2000 de soldaţi străini doar pentru a lupta în războaie, întemeiat de Matei Basarab. În timpul acestei răscoale a fost omorât Papa Brâncoveanu, tatăl lui Constantin Brâncoveanu. Bunicul lui Constantin Brâncoveanu, Preda, asasinat mai târziu de Radu Mihnea, ridică pe locul în care a fost asasinat fiul său Papa Brâncoveanu o cruce de lemn în memoria acestuia. Mai târziu, unul din fiii lui Constantin Brâncoveanu, Constantin Beizadea, au înlocuit crucea cu una de piatră, păstrată până astăzi, conform inscripţiei de pe ea, a fost construită în 20 iulie 1713.

În 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti, a fost primită cu bucurie de locuitorii celor două provincii. Cu toate acestea în Ţara Românească exista o mişcare conservatoare care se opunea victoriei alesului partidei naţionale. Deoarece partea conservatoarea avea o majoritate în Adunarea electivă, mişcarea unionistă a hotărât adunarea unei mulţimi la şedinţele din 22-24 ianuarie 1859. Cei peste 30 000 de oameni strânşi pe Dealul Mitropoliei erau locuitori ai Bucureştiului şi ai împrejurimilor, veniţi pentru a-l susţine pe Alexandru Ioan Cuza şi pentru a ţine sub presiune şedinţele forului legislativ. Încercând să elibereze adunarea electivă de presiunea maselor, căimăcămia Ţării Româneşti a dispus mutarea a două batalioane de soldaţi în mijlocul mulţumii de pe Dealul Mitropoliei şi folosirea forţei pentru a-i dispersa pe aceştia. Datorită presiunii maselor şi din dorinţa de a evita o baie de sânge, generalul Vlădoianu se vede nevoit să ceară trupelor să se retragă în cazărmi. În seara de 23 ianuarie forţele conservatoare observând că nu se poate conta pe oştire îşi schimbă poziţia iniţială, astfel încât în 24 ianuarie Adunarea electivă din Bucureşti votează în unanimitate propunerea lui Vasile Boerescu, Alexandru Ioan Cuza domn al Ţării Româneşti şi al Moldovei.

Obiective

Având ca reper biserica patriarhiei, aflată în centrul pieţei de pe Dealul Patriarhiei, celelalte construcţii sunt amplasate astfel: la Vest vechile chilii, transformate ulterior în birourile Patriarhiei, la sud-est Palatul Patriarhal, la est Paraclisul şi Camera Deputaţilor, iar la nord Clopotniţa.

Biserica Patriarhiei

Biserica Patriarhiei

Pentru detalii, vezi articolul Biserica Patriarhiei

Biserica, purtând hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, a fost construită între anii 1654-1658 de Constantin Şerban Basarab Cârnul şi soţia acestuia Bălaşa, şi sfinţită de Mihnea al III-lea în 1658. Imediat după sfinţire biserica a fost transformată în Mitropolia ţării. După primul război mondial Mitropolia este transformată în Patriarhie.

Numele meşterului care s-a ocupat de construcţia acestuia este necunoscut, ca la mai toate bisericile de pe teritoriul României, în schimb sunt cunoscuţi dregătorii care au supravegheat construcţia edificiului, logofătul Radu Dudescu şi Gheorghe Sufariu.

Ca aspect general biserica este o copie a bisericii din Curtea de Argeş, turlele fiind asemănătoare cu biserica lui Neagoe Basarab. Biserica a fost restaurată de mai multe ori, în 1792-1799, 1834-1839, 1850, 1886, 1932-1935, motiv pentru care în prezent construcţia nu mai păstrează forma originală, de-a lungul timpului aducându-i-se diverse completări şi ajustări. Biserica adăposteşte moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov (Dimitrie cel Nou), aşezate într-o raclă de argint, aduse din Bulgaria la data de 13 iulie 1774.

Paraclisul Palatului Patriarhal

Pentru detalii, vezi articolul Paraclisul Palatului Patriarhal

Paraclisul bisericii este piesa cea mai valoroasă din tot ansamblul mănăstiresc de pe Dealul Mitropoliei. Clădit în secolul al XVII-lea împreună cu palatul, paraclisul este refăcut 1723. Amintirea acestui moment se regăseşte pe inscripţia grecească din interiorul edificiului, pictată deasupra uşii. Inscripţia este în versuri şi reprezintă opera poetului Dimitrie Notara. Inscripţia prezintă un aspect inexact şi anume Nicolae Mavrocordat şi mitropolitul Daniil Topoloveanu (1719-1731) sunt prezentaţi ca fiind ctitrii lăcaşului de cult, ei de fapt fiind restauratorii acestuia.

Clopotniţa

Clopotniţa din Dealul Patriarhiei

La momentul zidirii clopotniţei complexul mănăstiresc era înconjurat de ziduri, construcţiile mănăstireşti fiind amplasate în interiorul curţii delimitate de aceste ziduri. În anul 1698 Constantin Brâncoveanu dispune construirea unei porţi de intrare în interiorul mănăstirii conform tradiţiei, adică sub forma unei clopotniţe.

Clopotniţa a fost restaurată între anii 1956-1958.

Sub această clopotniţă este împuşcat în 8 iunie 1862 ora 17, Barbu Catargiu, venit în Dealul Mitropoliei pentru a ţine un discurs în şedinţa Adunării Deputaţilor desfăşurată în incinta Camerei Deputaţilor din complexul de pe Dealul Mitropoliei.

Palatul Patriarhal

Pentru detalii, vezi articolul Palatul Patriarhal

Clădirea care astăzi reprezintă Palatul Patriarhal a fost construită pe timpul lui Constantin Şerban Cârnul cu scopul de a fi locuinţă pentru stareţul mănăstirii. După 1688, după ce Radu Leon numeşte mănăstirea mitropolie a ţării, vechiul palat este refăcut şi i se aduc diverse adăugiri, de-a lungul timpului, palatului îi sunt construite corpuri noi. Între 1932-1935 arhitectul Gheorghe Simotta adaugă un corp palatului, astăzi corpul principal al palatului, format din sala mare a Tronului, cancelariile Patriarhiei, apartamentul Patriarhului şi alte câteva încăperi.

Pereţii palatului prezintă o serie de picturi în care sunt reprezentate câteva momente ale istoriei mănăstirii, dar şi episoade din istoria României. Camerele sunt înfrumuseţate cu tablouri şi sculpturi înfăţişându-i pe câţiva din capii Patriarhiei Române. În interiorul palatului sunt expuse în vitrine veşminte scumpe şi obiecte bisericeşti folosite în efectuarea serviciului religios.

Palatul Camerei Deputaţilor

Palatul Camerei Deputaţilor

Pentru detalii, vezi articolul Palatul Camerei Deputaţilor

Palatul a fost construit în 1907 după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, pe locul unde era Divanul Domnesc, la rândului fiind construit pe locul unor vechi construcţii mănăstireşti. Palatul este construit în stil neoclasic, faţa acestuia are 80 m, iar în partea centrală a acesteia prezintă un peristil, în componenţa căruia intră 6 coloane ionice. În interiorul palatului sunt amplasate busturi, în bronz, marmură şi picturi, ale marilor figuri politice din istoria României. Palatul conţine şi o bibliotecă cu peste 11.000 texte ale unor dezbateri parlamentare, monitoare oficiale, etc şi peste 7.000 de cărţi.

Clădirea a fost sediul Camerei Deputaţilor până în anul 1997, an în care sediul camerei Parlamentului a fost mutat alături de Senatul României în Palatul Parlamentului. Începând cu anul 1997 palatul se află în administrarea Patriarhiei Române.

Monumente

Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Statuia lui Alexandru Ioan Cuza, a fost dezvelită în data de 20 martie 2004. Statuia a fost dezvelită de preşedintele României Ion Iliescu în prezenţa unor oficialităţi române, printre care premierul României, Adrian Năstase şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist. Statuia, inaugurată la 184 de ani de la naşterea domnitorului român, a fost sculptată de Paul Vasilescu. Oficialităţile române au privit amplasarea statuii în Bucureşti ca pe o reparare morală şi istorică, întrucât capitala României nu avea nicio statuie a primului domnitor al României moderne. Patriarhul Teoctist a ţinut să precizeze că amplasarea statuii în dealul Patriarhiei nu a fost întâmplătoare, aici fiind locul în care Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al României.

Ceasornicul de soare

Ceasornicul de soare sau Tunul meridian este un monument dispărut din ansamblul de pe Dealul Mitropoliei. Locul în care a fost amplasat acesta nu este bine cunoscut, dar se ştie că se afla în apropierea clopotniţei. A fost amplasat pe Dealul Mitropoliei în 1845 şi a funcţionat până în 1848, fiind distrus de populaţia nemulţumită a Bucureştiului odată cu arderea Regulamentului Organic.

Ceasul era format dintr-un mecanism destul de simplu, dar ingenios. Pe un soclu de marmură era aşezat un cadran solar, un sistem bazat pe lentile şi o ţeavă de tun. Din construcţie lentilele şi tunul erau în aşa fel aşezate încât razele solare să focalizeze pe lentile, iar energia solară rezultată era pusă în contact cu praful de puşcă al tunului. Bubuitura de tun care urma se auzea în tot Bucureştiul, vestindu-le locuitorilor că este amiază.

Bibliografie

• Grigore Ionescu. Bucureşti. Ghid istoric şi artistic. Bucureşti: Fundaţia pentru literatură şi artă, Regele Carol II, 1938

Legături externe

• Site oficial Patriarhia Română
• Site oficial BOR