Doamna Marica Brâncoveanu

Marica Brâncoveanu
Alte nume		Maria
Născută		?
Decedată		decembrie 1729, Bucureşti
Ocupaţie		chimistă
Căsătorită cu		Constantin Brâncoveanu
Copii		Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Ancuţa, Bălaşa, Smaranda, Constantin, Ştefan, Radu, Matei

Doamna Marica (Maria) Brâncoveanu (n. ? – d. decembrie 1729), soţia domnitorului muntean Constantin Brâncoveanu.

Biografie

Fiică a postelnicului Neagoe şi nepoata domnului Ţării Româneşti, Antonie din Popeşti, s-a căsătorit, în 1674, cu marele dregător Constantin, unul dintre cei mai influenţi boieri din ţară, rudă cu marile familii Brâncoveanu şi Cantacuzino, care din anul 1688 a urcat pe tron. Au avut împreună 11 copii: şapte fete (Stanca: 1676, Maria: 1678, Ilinca: 1682, Safta: 1686, Ancuţa: 1691, Bălaşa: 1693, Smaranda: 1696) şi patru băieţi (Constantin: 1683, Ştefan: 1685, Radu: 1690, Matei: 1698).

A sprijinit toate demersurile culturale iniţiate de către soţul ei, tipărirea de cărţi în limbile română, greacă, slavă şi chiar arabă, turcă sau georgiană, crearea unui stil arhitectural caracteristic epocii, care va purta numele domnitorului ctitor, dezvoltarea artelor decorative, ctitorirea de biserici şi mănăstiri (Bucureşti, Târgovişte, Hurezi, Mogoşoaia, Potlogi, Govora, Mamul, Filipeştii de Pădure, Măgureni, Râmnicu Sărat ş. a.), restaurarea lăcaşurilor de cult mai vechi (Cozia, Arnota, Bistriţa, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dintr-un Lemn, Curtea de Argeş, Dealu, Snagov) şi împodobirea lor cu obiectele liturgice necesare. În Transilvania au zidit o biserică în Făgăraş, alta în Ocna Sibiului, precum şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus, iar în Constantinopol biserica Sfântul Nicolae din cartierul Galata. Au acordat ajutoare permanente aşezămintelor bisericeşti din Balcani şi Orientul Apropiat căzute sub dominaţia otomană şi au întreţinut relaţii cu toate patriarhiile ortodoxe.

În domeniul învăţământului, sunt remarcabile eforturile lor de a sprijini Academia Domnească de la Mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, precum şi activitatea şcolilor din mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi şi Colţea din Bucureşti şi celelalte oraşe importante ale ţării. Pentru ridicarea nivelului cultural al ţării au fost înfiinţate biblioteci, la mănăstirile Hurezi şi Mărgineni, înzestrate cu cărţi procurate din marile centre universitare din Occidentul european sau tipărite în tipografiile susţinute, pe cheltuiala familiei domnitoare şi a mitropolitului Antim Ivireanu, de la Buzău, Snagov, Râmnicu Vâlcea sau de la Târgovişte.

Marica Brâncoveanu a fost un bun administrator al fabuloasei averi a Brâncovenilor, ea organiza activitatea pe moşiile familiei şi controla marile sume de bani depuse în băncile din Viena, Veneţia sau Amsterdam. Datorită uneltirilor iniţiate de Cantacuzini, sultanul a trimis pe Mustafa Aga cu firman de mazilire. După ce a fost deposedat de toate bunurile, domnul împreună cu întreaga familie a fost arestat şi dus la Constantinopol. Românii asistau neputincioşi la trecerea convoiului familiei Brâncoveanu, înconjurat de soldaţi otomani călări. În prima caretă se aflau domnitorul şi soţia sa, urmau căruţele cu cei 4 fii, cu ginerii, cu nora cea mare şi nepoţelul Constantin. Au fost închişi, din 15 mai, la Fornetta, Ediculè şi Groapa Sângelui, unde au fost supuşi la chinuri îndelungate pentru a se afla unde le sunt averile. În ziua de Sfântă Mărie Mare, 15 august 1714, când Marica Brâncoveanu ar fi trebuit să-şi sărbătorească onomastica şi domnitorul împlinea 60 de ani, şi-a pierdut soţul şi pe cei patru băieţi. Anton Maria del Chiaro relatează că trupurile au fost târâte prin oraş şi apoi aruncate în apele Bosforului, de unde au fost pescuite de nişte pescari şi înmormântate într-o mănăstire ortodoxă, la Halki, iar capetele purtate în pari şi înfipte la poarta palatului unde au stat trei zile, după care au fost aruncate în mare.

Doamna şi membrii familiei care scăpaseră de urgia sultanului au fost închişi la Bostangibaşa, unde au stat timp de şapte luni. Au reuşit să scape de aici, după ce au fost răscumpăraţi cu suma de 100 de pungi de galbeni, dar s-a dispus surghiunirea lor pe ţărmul Mării Negre, în Caucaz, de unde au fost eliberaţi în octombrie 1716, permiţându-li-se întoarcerea în ţară. A sosit la Bucureşti împreună cu noul domn învestit de sultan, Ion Mavrocordat. A început recuperarea moşiilor, viilor, palatelor şi, cu ajutorul împăratului german Carol al VI-lea, a banilor pe care-i depusese la Viena. Cu ajutorul patriarhului ecumenic a obţinut tutela nepotului ei, Constantin, căruia i-a păstrat jumătate din avere, după partajul făcut cu fiicele şi ginerii ei, în iunie 1717. A reuşit, în iulie 1720, să aducă rămăşiţele soţului şi, probabil, pe ale fiilor săi pe care le-a înmormântat, la Bucureşti, în Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou, alături de care va fi înmormântată şi ea.

Bibliografie

• Marcu, George (coord.) - Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009
• Marcu, George (coord.) - Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012