Elena Văcărescu

Elena Văcărescu
Născută		21 septembrie/3 octombrie 1864, Bucureşti
Decedată		17 februarie 1947, Paris
Ocupaţie		scriitoare
Părinţi		Ioan Văcărescu şi Eufrosina Fălcoianu

Elena Văcărescu (n. 21 septembrie/3 octombrie 1864, Bucureşti – d. 17 februarie 1947, Paris), scriitoare.

Biografie

A fost fiica lui Ioan Văcărescu, de profesie diplomat, şi a Eufrosinei Fălcoianu, pe linie paternă descendentă din renumita stirpe a Văcăreştilor (Iancu Văcărescu a fost bunicul ei). A primit o educaţie aleasă (guvernantă engleză, care o familiarizează cu literatura britanică), desăvârşită la Paris, unde avea să se intereseze de filosofie, artă poetică şi istorie. A fost profund legată de vatra Văcăreştilor (Dâmboviţa) şi de moştenirea literară şi civică a înaintaşilor săi, astfel că, adolescenţa şi prima tinereţe au stat sub semnul împlinirii intelectuale. În 1886 publică la Paris primul volum de versuri, Chants d’Aurore, care a primit cronici favorabile şi un premiu special din partea elitistei Academii Franceze. Doi ani mai târziu, revine la Bucureşti, unde a fost recomandată să facă parte ca domnişoară de onoare din suita reginei Elisabeta. Relaţia privilegiată dintre ea şi regină a făcut posibilă propulsarea tinerei poete în tumultul lumii literare şi artistice.

În 1889 îi apare o culegere de cântece populare, Rapsodul Dâmboviţei, iniţial în limba germană (tradusă chiar de regină), ulterior în limbile franceză, engleză sau italiană. Cele 140 de poeme care alcătuiau ciclul relevă o personalitate artistică rafinată, capabilă să surprindă universul ţăranului român în diferitele ipostaze ale vieţii cotidiene (momente marcante ale existenţei sale: naştere, cununie, moarte sau muncile câmpului). Relaţia cu principele moştenitor, Ferdinand, ca şi logodna lor, secretă, au avut parte de sprijinul necondiţionat al reginei. Intervenţia brutală a regelui Carol I în viaţa intimă a cuplului s-a soldat cu acordul ei de a părăsi România şi a alege calea exilului (o căsătorie între cei doi contravenea statutului Casei Regale). Iniţial, aceasta a optat pentru Italia, ulterior s-a stabilit la Paris.

Viaţa literară şi artistică franceză i-a potenţat elanul creator. Salonul literar patronat de Elena Văcărescu este frecventat de personalităţi ale vieţii literare şi artistice precum Victor Hugo, Marcel Proust, Anatole France, Miguel de Unamuno, Aristide Briand, Sarah Bernhardt. Până la izbucnirea primei conflagraţii mondiale, urmaşa Văcăreştilor se afirmare deja o personalitate literară pregnantă. Romanele Amor vincit (1908) şi Vraja (1911) valorifică teme din mitologia românească. Paginile de memorialistică, Regi şi regine pe care i-am cunoscut sau Le Roman de ma vie, au a un impact la fel de puternic asupra publicului ca şi poeziile sale.

Activitatea publicistică a contribuit esenţial atât la consolidarea poziţiei sale literare, cât şi la popularizarea unei imagini atent şlefuite despre România. Prestigiul de care s-a bucurat printre personalităţile publice pariziene a făcut să fie integrată Delegaţiei româneşti participante la Conferinţa de Pace de la Paris (1919). Guvernul României a numit-o secretar general al Asociaţiei române de pe lângă Societatea Naţiunilor şi i-a mijlocit colaborarea cu Nicolae Titulescu la Geneva, în cadrul aceleiaşi organizaţii internaţionale. Din 1922 devine membru permanent cu drepturi depline în prezidiul Comisiei de colaborare intelectuală, patronat de Societatea Naţiunilor. Alături de personalităţi marcante ale lumii intelectuale europene participă în 1924 la înfiinţarea Institutului Internaţional de Colaborare Intelectuală. Elena Văcărescu a mai fost şi membră a delegaţiei româneşti participantă la Conferinţa de Pace de la Paris (1946), continuând să se implice activ în susţinerea cauzei naţionale. Primirea în rândurile Academiei Române (11 iun. 1925) a reprezentat recunoaşterea publică a meritelor sale artistice şi diplomatice (1925). Preşedintele Republicii Franceze îi acordă ordinul „Legiunea de Onoare” în 1927. În ciuda exilului său impus sau autoimpus, a continuat, potrivit aprecierilor lui Camil Petrescu, să rămână „o româncă din cel mai adevărat sânge românesc, care îşi afirmă cu orgoliu şi originea şi sufletul românesc”.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.