Ictar-Budinţ

Satul Ictar-Budinţ Comuna Topolovăţu Mare Judeţul Timiş (TM)

Amplasarea localităţii în judeţul Timiş
{{#widget:Google Maps		key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w	lat=45.935871	lng=24.960938	zoom=5	smallzoomcontrol=yes	width=230	height=210}}

Atestare	1365
Populaţie	509 locuitori
Cod poştal	307422

Index sate în judeţul Timiş
Sate în judeţul Timiş

Index sate în România
Sate în România

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Ictar-Budinţ este un sat în judeţul Timiş, comuna Topolovăţu Mare. S-a format prin unirea satelor Ictar şi Budinţ. Are o populaţie de 509 locuitori (2002).

Localizare

Satul se situează pe malul drept al Begehiului, la circa 35 km est de municipiul Timişoara, 15 km est de oraşul Recaş şi circa 23 km vest de municipiul Lugoj.

Istorie

Ictar

Satul Ictar este cel mai vechi dintre cele două. A fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1365, cu numele Ikthar, ca proprietate a familiei nobiliare Bethlen. Câteva ruine ale conacului Bethlen se mai pot vedea şi astăzi. Totuşi, pe teritoriul satului s-au descoperit mai multe mărturii arheologice care atestează o locuire mult mai veche.

Conscripţia din 1717 arată satul valah numit Iktar, aparţinea de districtul Făget şi avea 15 case. Pe harta contelui Mercy din 1723-1725, apare cu numele de Ektar, iar pe harta oficială de la 1761 este inclusă în districtul Lugoj. În 1779 s-a alipit judeţului Timiş.

Iniţial, satul s-a aflat pe deal, în locul izlazului de astăzi. După canalizarea Begăi, s-au creat premisele ca satele să se dezvolte la vale, pe terenuri frecvent inundate. La 1790, satul s-a mutat la vale, pe actuala locaţie, fiind totodată reorganizată după noi principii de eficienţă. A fost sistematizată după modelul austriac, cu o stradă principală şi uliţe laterale perpendiculare (vezi articolul Impopulationis Haupt Instruction).

Pe hotarul nordic al satului s-a întemeiat în 1882 colonia de germani Iosifalău. Biserica ortodoxă s-a construit în 1909.

Budinţi

Atestarea documentară a Budinţiului este puţin mai recentă decât a Ictarului. El apare menţionat într-o diplomă maghiară din anul 1444, cu numele de Budfalva. Conscripţia de la 1717 arată că satul Budinc avea 18 case şi aparţinea districtului Făget. Înainte, satul era amplasat pe o terasă, iar după canalizarea Begăi, s-a extins la baza lui.

A fost din totdeauna un sat românesc. Ortodocşii din Ictar aveau o biserică comună cu cei din Ictar. În 1841, circa jumătate din familiile româneşti din Budinţ trec la greco-catolicism. În 1863, biserica ortodoxă, până atunci folosită şi de credincioşii din Ictar, devine mixtă, pentru catolici şi ortodocşi. Noua biserică a fost construită abia în 1903, cu sprijinul baronului Geza Duka de Kadar.

Unirea satelor

Pe fondul scăderii populaţiei din cele două sate, motivate de exodul localnicilor spre Timişoara şi Lugoj, dar şi datorită apropierii fizice evidente, cele două sate s-au unit.

Populaţia

La recensământul din 2002, Ictar-Budinţiul avea 509 locuitori, majoritatea români. De-a lungul timpului, populaţia totală a Ictar-Budinţiului a evoluat, mai întâi separat, apoi ca un sat unit, după cum urmează:

,total

1880,2016 1890,1976 1900,1850 1910,1731 1920,1538 1930,1405 1941,1343 1956,1125 1966,986 1977,889 1992,580 2002,509 </lines>

Bibliografie

Boldureanu, Ioan Viorel (coord.), Topolovăţu Mare: monografie, Editura Marineasa, Timişoara 2010 ISBN 978-973-631-578-7
Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002 [1]

Căutare

Navigare