Ileana de Hohenzollern

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Principesa Ileana
Principesa Ileana.jpg
Nume complet Ileana de Hohenzollern
Născut 5 ianuarie 1909, Bucureşti
Decedat 21 ianuarie 1991, Pennsylvania, S.U A
Casa Regală Hohenzollern-Sigmaringen
Căsătorit cu Anton de Habsburg
Copii Ştefan, Maria Ileana, Alexandra, Dominic, Maria Magdalena, Elisabeta
Semnătură Semnatura Principesa Ileana.png

Ileana de Hohenzollern (n. 5 ianuarie 1909, Bucureşti - d. 21 ianuarie 1991, Pennsylvania, S.U A). A treia fiică a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, principesă a României, arhiducesă de Austria.

Biografie

Educaţia pe care a primit-o a stat sub semnul imboldurilor materne de a se apropia de cultura şi mediul social englezesc. Urmare a acestui sfat, şi-a desăvârşit profilul intelectual în Marea Britanie, la Colegiul din Heathfield-Ascot. Iubitoare de sport, mai ales de yachting, aceasta avea să obţină un brevet de căpitan de cursă lungă, fapt cu totul nemaiîntâlnit până atunci în familia regală.

S-a căsătorit la 26 iulie 1931 cu arhiducele Anton de Habsburg şi a devenit mamă a 6 copii (Ştefan, Maria Ileana, Alexandra, Dominic, Maria Magdalena, Elisabeta). Cuplul s-a stabilit în Austria. Situaţia politică internă, însemnând presiunea cercurilor naţional-socialiste, a obligat-o să-şi pună la adăpost familia, alegând Castelul Bran (din 1944). După instaurarea comunismului în România, se stabileşte în S.U.A., după o scurtă perioadă de domiciliu în Argentina, unde a fondat „Căminul Regina Maria” (destinat întrajutorării refugiaţilor români).

Experienţele lumeşti au întărit-o în decizia de a se călugări şi dedica plenar sub numele de „Maica Alexandra”, promovării valorilor ortodoxiei. A construit, pe proprietatea sa din Ellwood City, Mănăstirea Schimbarea la Faţă, a cărei stareţă a fost până la moarte, în 1991. În 1950 a început să-şi publice fragmentar memoriile la Boston, pentru ca, un an mai târziu, ele să apară în ediţie definitivă în Anglia, traduse în limba română în 2005 (sub titlul Trăiesc din nou).

Înainte de a se stinge din viaţă a reuşit să-şi mai revadă ţara natală încă o dată. În ciuda ascendenţei sale aristocratice, principesa Ileana a cunoscut toate registrele vieţii cotidiene, pe care le-a judecat într-o manieră realistă şi detaşată.

Bibliografie

  • (coord.) Marcu, George - Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.