Cronica de la Putna

Cronica de la Putna este o scriere despre istoria Moldovei, întocmită undeva între anii 1466 - 1525, posibil de către un călugăr al mănăstirii Putna, pe baza unor notiţe ale vremii. În urma cercetării cronicii o serie de specialişti, printre care I. Bogdan, Dimitrie Onciul şi Nicolae Iorga, au considerat că aceasta a fost scrisă la Mănăstirea Putna. Textul cronicii s-a păstrat într-un manuscris, alături de Cronica lui Macarie şi Cronica lui Eftimie, sub denumirea de Povestire în scurt despre domnii Moldovei. Despre originea cronicii se ştie că înainte de Primul război mondial se afla în posesia Bibliotecii Academiei Teologice din Kiev, iar aici a ajuns de la mănăstirea din Poceav. A fost scoasă la iveală de I. Bogdan, alături de un studiu amănunţit al acestei. Nicola Iorga şi I. Bogdan considerau cronica o prescurtare a Cronicii de la Bistriţa, argumentând în acest sens că ambele cronici conţin cam aceleaşi ştiri, precum şi faptul că titlul manuscrisului prezintă expresia în scurt.

Conţinutul cronicii

Codicele miscelaneu, în care se afla şi cronica, a fost copiat în Moldova (la Baia şi Slatina), de către diferite persoane, la sfârşitul secolului al XVI-lea. Varianta cronicii descoperită de I. Bogdan, conform unei note de la începutul manuscrisului, a fost întocmită de copistul Isaia din Slatina. Cronica, scrisă într-o ortografie mediobulgară, are un conţinut moral-religioase, apocrif şi istoric.

În studiului publicat la tipărirea cronicii, I. Bogdan împarte conţinutul în două părţi, prima numită Cronica de la începutul Moldovei până la Petru Aron (1456), iar a doua Analele de la suirea pe scaun a lui Ştefan cel Mare până la moartea lui Petru, fiul lui Bogdan cel Orb (1457-1526). Prima parte are o formă analistică, formată dintr-o cronologie a domnitorilor Moldovei. Prezentarea evenimentelor istorice este sumară, laconică şi lapidară, asemănătoare cu tipul de expunere întâlnit în Cronica de la Bistriţa: „Bogdan voievod, fiul lui Alexandru voievod, tatăl lui Ştefan voievod, a domnit 2 ani şi i s-a tăiat capul”. A doua parte are conţinutul ordonat după luni şi ani, iar ştirile prezentate sunt evenimentele întâlnite şi în textul Cronicii de la Bistriţa, la care se adaugă o serie de informaţii din cadrul Mănăstirii Putna. Spre deosebire de cronica de la Bistriţa, ştirile sunt mai scurte, iar pe alocuri cronologia este greşită. În parte a doua ştirile expuse continuă până la anul 1526, după moarte lui Ştefan cel Mare, cronicarul consemnând şi câteva informaţii externe cum ar fi aceasta: „În anul 7034 (1526) au luat turcii Belgradul”.

Pe ansamblu, cronica putneană, spre deosebire de cea de la Bistriţa, este lipsită de unele detalii şi pare scrisă într-un stil mai impersonal. Cu toate acestea tendinţa generală este religioasă, deşi numele lui Dumnezeu este pomenit de mult mai puţine ori. Figura lui Ştefan cel Mare în cadrul acestei cronici este puţin mai ştearsă, nu sunt pomenite întâlnirile dintre cler şi domnitor după victoriile obţinute, nici petrecerile de după sau modul în care soldaţii sunt răsplătiţi. O altă deosebire faţă de Cronica de la Bistriţa este că în conţinutul acesteia nu sunt menţionate invective la adresa muntenilor sau a turcilor.

Bibliografie

• Ştefan Ciobanu. Istoria literaturii române vechi. Bucureşti: Editura Eminescu, 1989 - ediţie îngrijită, note şi prefaţă de Dan Horia Mazilu

Vezi şi

• Cronica lui Ştefan cel Mare
• Cronica de la Bistriţa
• Cronica lui Macarie
• Cronica lui Eftimie
• Cronica lui Azarie