Cronica lui Macarie
de la Enciclopedia României
Cronica lui Macarie, alături de Cronica lui Eftimie şi cea a lui Azarie fac parte din categoria cronicilor slavoneşti scrise ca urmare a prelucrării unor cronici analistice vechi, cât şi din dorinţa de a le continua pe cele care circulau în acea epocă. Scrisă de Macarie în perioada în care era egumen la mănăstirea Neamţu, la îndemnul lui Petru Rareş, este o urmare a cronicii putnene şi descrie Ţara Moldovei pe perioada dintre anii 1504-1551. S-a păstrat într-o colecţia de texte la Biblioteca Academiei Teologice din Kiev, intitulată Povestiri în scurt despre domnii Moldovei.
Conţinutul cronicii
Cronica are ca obiectiv continuarea istorisirilor din vechile cronici, prin prezentarea evenimentelor contemporane, aşa după cum spune însuşi Macarie: „pentru a duce mai departe şirul povestirii şi a-l aduce la domniile vremurilor noastre, nu ca să ne fălim cu umflături retorice, ci să împlinim domneştile porunci ale strălucitului şi pentru duşmanii săi înfricoşatului Petru voievod [...] pentru a nu lăsa ca faptele întâmplate în vremurile şi domniile trecute să fie acoperite de mormântul uitării, ci a le reda istoriei”.[1]
Cronica începe cu anul 1504, o dată important în istoria Moldovei, anul în care moare Ştefan cel Mare şi ia sfârşit domnia acestuia. Urmează o expunere evenimenţială analistică până la începutul domniei lui Petru Rareş. Informaţiile sunt aceleaşi cu cele din Cronica de la Bistriţa şi cea de la Putna, dar mai stilizate şi amănunţite, cu un caracter religios mai pronunţat.[2] Macarie aminteşte cu destul de multe amănunte împăcarea dintre domnitorul Bogdan şi Radu Vodă, mediatorul celor doi fiind sârbul Maxim, precum şi pătrunderea armată a lui Bogdan în Polonia şi replica domnitorului polonez. Accentul întregii cronici este pus pe domnia lui Petru Rareş, prezentarea acestui episod este realizată printr-un stil retoric, figuri poetice, pe un ton moralizator şi religios. Cronica continuă cu un discurs de elogiere adresat Mitropolitului Moldovei Teoctist, îndrumătorul lui Macarie, urmat de descrierea războiului condus de Petru Rareş cu secuii precum şi mai multe campanii din Ardeal, pentru sprijinirea craiului Ianăş şi cucerirea unor cetăţi.
Macarie continuă povestirea cu răzvrătirea boierilor împotriva lui Patru Rareş şi scrisoarea acestora adresată Porţii pentru a-l înlocui pe domnul moldovean. Petru Rareş este trădat de boieri şi se refugiază la mănăstirea Bistriţa, dar şi de aici în cele din urmă se vede nevoit să plece şi rătăceşte timp de 6 zile prin munţi. Trece graniţa şi ajunge în Ardeal, unde cere ajutorul craiului Ianăş. Acesta din urmă hotărăşte să-l omoare, iar Petru Rareş scapă ca urmare a unei scrisori prin care este chemat la Constantinopol. Aici împăratul îi redă domnia, iar Petru Rareş se reîntoarce ca domn al Moldovei. Finalul cronicii prezintă anul 1541, anul celei de-a doua înscăunări a lui Petru Rareş la Suceava.
Există şi o altă versiune a Cronicii lui Macarie, intercalată în Cronica lui Azarie, descoperită de Ioan Bogdan într-un codice miscelaneu la Biblioteca Imperială din Petersburg. Această variantă, atribuită tot lui Macarie, datând din secolul al XVII-lea, prezintă şi a doua perioadă de domnie a lui Petru Rareş, precum şi alte evenimente până în anul 1551. În această cronică, alături de alte evenimente, este menţionată expediţia lui Petru Rareş împotriva lui Mailat, voievodul Ardealului. Sunt precizate grija domnului Moldovei pentru biserică, moartea lui Petru Rareş, precum şi fapte din domnia urmaşilor până în anul 1551.
Note
Bibliografie
- Ştefan Ciobanu. Istoria literaturii române vechi. Bucureşti: Editura Eminescu, 1989 - ediţie îngrijită, note şi prefaţă de Dan Horia Mazilu