Vulcanii noroioşi de la Berca
de la Enciclopedia României
Termenul de vulcan noroios defineşte o erupţie lentă sau bruscă de noroi, însoţită de gaze sau chiar de petrol. Vulcanii noroioşi se deosebesc de vulcanii propriu zişi, ei putând lua naştere datorită erupţiei gazelor naturale, a mişcărilor seismice sau chiar a emanaţiilor postvulcanice.
În anul 1867, francezul H. Cognand observa aceste erupţii pentru prima dată cu ocazia unor prospecţiuni petroliere în satul Berca din judeţul Buzău. Grigore Cobălcescu i-a descris în 1883, iar mai târziu Grigore Ştefănescu în 1890 şi Mircea Peaha care a întocmit o lucrare de sinteză în 1965. Vulcanii noroioşi din Subcarpaţii Buzăului se datorează emanaţiilor de gaze din zonele cutate şi faliate ce aduc noroi la suprafaţă.
În zona Berca-Arbănaşi există trei areale cu vulcani noroioşi: Pâclele Mari, Pâclele Mici şi Pâclele de la Beciu.
Bibliografie
- Ana Dicu, Victor Bortaş, Vulcanii noroioşi din zona Buzăului, Editura Victor B Victor, 2005