Deşteaptă-te, române!

Partitura imnului naţional

Deşteaptă-te, române! este imnul naţional al României, oficial din 1990. Pentru o vreme, a fost de asemenea imnul naţional al Republicii Democratice Moldoveneşti (1917 - 1918) şi al Republicii Moldova (1991 - 1994). Versurile imnului au fost scrise în iunie 1848 de către poetul Andrei Mureşanu, pornind de la o veche romanţă românească pe care a auzit-o de la dascălul Gheorghe Ucenescu.

Istoric

Informaţii de primă mână despre geneza melodiei şi a versurilor imnului naţional provin de la Gheorghe Ucenescu, dintr-o însemnare făcută în 1852:

„Încă din anul 1844, subscrisul, aflându-mă învăţător şi cantor la Biserica Sfintei Treimi de pe Tocile, care este comuna Bolgarsechiului [Şcheiului] de sus, în Braşov. Poetul Andrei Mureşianu, ca rude­nie cu Parohul Vonifatie Pitiş, venea vara des la grădinile parohului pentru aer şi pentru ceraşe. Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să compue un sonet care să se cânte între amicii ce era să se adune în grădina parohului pentru petrecere de seară, cu mâncări şi băuturi, în onoarea ceraşelor. Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, «Din sânul maicii mele» şi cântându-l, a rămas po­etul pe lângă această melodie, obligân­du-mă ca, pe Duminica viitoare, să mă aflu şi eu împreună cu oaspeţii invitaţi la grădină ca să cânt după melodia aleasă poezia ce o va compune până atunci. În Duminica hotărâtă, iată că vine poetul împreună cu 4 Domni români şi şezând cu toţii pe iarbă verde şi cu ceraşe înainte — îmi dete D. Andrei Mureşan poezia făcută «Deşteaptă-te Române», îi probăm puţine rânduri şi văzând în tot melosul este o minune potrivit, l-am cân­tat cu vocea mea tânără şi puternică până la fine. Mai repetându-l odată, toţi Domnii învăţând melodia din auz, cântau împre­ună, mulţămind şi urând multă viaţă şi sănătate marelui poet. Din ziua aceia cântul «Deşteaptă-te Române» s-au făcut cel mai plăcut şi fa­miliar, iar eu eram poftit în toate părţile ca să-l cânt şi să învăţ tinerimea a-l cânta mai bine şi regulat”

({{{2}}})

Poezia a fost scrisă în urma evenimentelor de la Blaj, din 3/15 mai 1848, când revoluţionarii munteni şi moldoveni s-au reîntors la Braşov. Poetul Andrei Mureşanu „căuta o melodie după care să compună un sonet”. După ce a auzit „Din sânul maicii mele”, o romanţă publicată pentru prima dată în august 1832 pe versurile lui Grigore Alexandrescu, Mureşanu s-a întors foarte agitat acasă — după cum îşi amintea soţia sa — şi a scris toată noaptea. Spre ziuă, poetul terminase de compus primele strofe ale poeziei „Un răsunet”. Duminica următoare — spre sfârşitul lunii iunie — a fost cântată pentru prima dată, de faţă cu alţi intelectuali, pe melodia interpretată de Gheorghe Ucenescu. Poezia a fost publicată cu mari greutăţi în numărul 25 din 21 iunie 1848 al „Foii pentru minte, inimă şi literatură”, după ce a trecut de cenzura abatelui Kovacs Antal. Acesta îl stima pe Mureşanu şi a avut încredere în el, considerând-o doar o „poezie de amor” şi prin urmare necitind-o. După apariţie, abatele i-a mărturisit că dacă ştia conţinutul poeziei, nu l-ar fi lăsat s-o publice, şi că pe viitor Mureşanu şi familia sa vor fi persecutaţi de autorităţi.

Andrei Mureşanu

Anton Pann a fost considerat multă vreme drept compozitor al cântecului, întrucât acesta îl cunoştea şi îl scrisese în notaţie psaltică încă din 1839. Este vorba însă despre romanţa „Din sânul maicii mele”, binecunoscută în epocă. Melodia ştiută de Pann era diferit de cea cunoscută de Ucenescu, anume „nepotrivită, deplorabilă, plângătoare şi lâncedă”, după cum aprecia muzicologul Mihail Gr. Posluşnicu. De altfel, în manuscrisul său de „cântece de lume”, Ucenescu îl desemna drept culegător al cântecului pe G. Asache, şi nu pe Anton Pann, deşi la acea dată era elevul său şi îi cunoştea culegerile de cântece. Confuzia provine de la asemănarea celor două melodii şi de la faptul că în însemnările mult ulterioare ale evenimentului din 1848, menţionându-se faptul că Anton Pann cântase sau notase melodia în repetate rânduri între 1839 şi 1842, se amintea despre poezia „Deşteaptă-te, române”, şi nu despre „Din sânul maicii mele”. Evident, prima poezie încă nu fusese compusă, dar spre sfârşitul secolului al XIX-lea o eclipsase total pe cea de-a doua, căzută în uitare (ca romanţă).

După publicarea şi răspândirea acestui imn, melodia a cunoscut diverse variante. În 1912, muzicologul Ion Popesu Pasărea observa că versiunea transilvăneană era mai lentă, iar cea din Regat devenise marş. La solicitarea Consiliului Dirigent, în 1919 Gheorge Dima a realizat versiuni pentru 2 şi 3 voci egale şi pentru coruri bărbăteşti şi mixte, pornind de la melodia pe care o ştia din copilărie şi care era aproape identică cu versiunea publicată în 1888 de către Iacob Mureşianu în revista sa „Muza română”. Această versiune din urmă era compusă în mi minor, iar mişcarea era energico. Alte variante au fost create de Grigore Muzicescu — plecând de la romanţa notată de Anton Pann în 1839 şi punând-o sub formă imnică —, Dumitru G. Kiriac şi Ioan Vidu — care porneşte de la versiunea publicată de Iacob Mureşianu, cu ritm amplificat.

Prima înregistrare a imnului s-a făcut în 1900, în SUA, pe disc de ebonită, cântecul fiind interpretat de către solistul Alexandru Pascu. În 1910, fanfara Batalionului 2 „Pionieri” din Bucureşti reunită cu fanfara Regimentului „Ştefan cel Mare” din Iaşi au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În acelaşi an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

Cântecul a fost publicat în Basarabia pentru prima dată în 1907, apoi în ziua de Paşti din 1917. Atmosfera revoluţionară din 1917 a permis românilor să organizeze adunări şi manifestări naţionale, în cadrul cărora imnul se cânta mereu. În scurta sa existenţă dintre 1917 şi 1918, Republica Democratică Moldovenească a adoptat „Deşteaptă-te, române” ca imn naţional..

Imnul a fost cenzurat în repetate rânduri: în teritoriile româneşti ocupate de Imperiul Austro-Ungar şi cel Ţarist, apoi la începutul şi sfârşitul perioadei comuniste. Persoanele care erau surprinse intonându-l erau de cele mai multe ori arestate ori amendate, iar mai apoi persecutate de către autorităţi. Ca şi cântec patriotic revoluţionar, a fost cântat cu precădere în Războiul de Independenţă (1877 - 1878) şi în cele două Războaie Mondiale. Pe 15 noiembrie 1987, muncitorii revoltaţi de la uzinele de Autocamioane din Braşov au început să mărşăluiască înspre sediile administraţiei locale cântând acest imn, mulţi dintre ei nemaiştiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere. În timpul Revoluţiei din Decembrie 1989, melodia a fost cântată din nou de către masele de demonstranţi, devenind neoficial imnul României.

Pe 24 ianuarie 1990, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a emis Decretul-lege nr. 40, prin care „Deşteaptă-te, române!” devenea imnul de stat al României. Această prevedere a fost stipulată şi în Constituţia din 1991

Ziua Imnului Naţional

Confirmarea Academiei Române că imnul a fost cântat prima dată la Râmnicu Vâlcea. Confirmarea se bazează pe lucrarea lui Viorel Cosma, De la cântecul zaverei la imnurile unităţii naţionale (1978).

Potrivit, Legii nr. 99 din 26 mai 1998, Ziua Imnului Naţional a fost fixată pe 29 iulie, pentru a comemora un eveniment din timpul Revoluţiei de la 1848, petrecut la Râmnicu Vâlcea:

„Eri, Joi, la 29 ale curgătoarei luni, după oarecare încetare a boalei holerei, adunându-ne cu toţi cetăţenii Râmnicului Vâlcei şi chorul bisericesc într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este în faţa cetăţii, precum şi d. Admi­nistrator cu toţi funcţionarii şi garda naţională înarmată, purtând şease stindarde tricolore, scrise pe dânsele devisa naţiei şi numele districtului, garda naţională având în numărul ei şi o trupă de Austriani, locuitori într-această cetate şi subscrisă de bună voe, au format un cortegiu foarte fru­mos. În mijlocul acelui câmp s-a făcut de onorabilul magistrat o tribună îm­ploiată cu ramuri verdzi de arbori şi un arc de triumf împletit cu flori şi cu sfânta cruce deasupra, unde, începându-se sfânta ţeremonie de către miniştri ceresci, s-au citit cele 21 pun­cturi din Constituţie, apoi suindu-ne pe tribună, am ţinut un discurs de o oră cu cele mai vii expresii asupra sfinte­lor drepturi naţionale, aşa încât tot cetăţeanul de orice religie mi-a răspuns prin mii de aclamaţii: să trăiască Constituţia, să trăiască poporul Român şi Guvernul provizoriu, rostind cu plăcere fiecare cetăţean şi jurământul pentru sprijinirea Constituţiei, iar gar­da naţională la cuvântul: să trăiască Constituţia ş.c.l. a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve de­tunătoare. În acest pompos constituţiu, aflându-se şi d-lui Anton Pann, profe­sor de musică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcă­tuit o musică vocală cu nisce versuri prea frumoase, puse pe un ton naţional, plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor. De aici ne-am în­tors în cetate cu musica vocală, cântând până la locuinţa domnului Administra­tor, unde mai strigând încă de trei ori: să trăiască poporul Român, Constituţia şi Guvernul, s-au împrăştiat prin cetate. Astfel Domnule Ministru, s-a serbat sacra dzi de 11 iunie, care va rămâne neştearsă din analele şi inimile României. Salutare şi frăţie. Comisar extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu.”

()

Identificarea acelui cântec patriotic cu „Deşteaptă-te, române!” a fost considerată hazardantă de către prof. Vasile Oltean şi Vasile Vasile, întrucât la acea dată existau nenumărate cântece patriotice pe versuri de Grigore Alexandrescu, Gheorghe Asachi, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Vasile Cârlova şi alţii.

Protocol

Gheorghe Ucenescu

Intonarea Imnului Naţional a fost reglementată prin Legea nr. 75 din 16 iulie 1994, iar normele de aplicare ale acesteia au fost stabilite în 2001.

Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă acestora. La ceremoniile de arborare a drapelului, precum şi la intonarea imnului naţional, cu prilejul solemnităţilor, asistenţa trebuie să stea în picioare, bărbaţii să se descopere, iar militarii de toate gradele să dea onorul conform regulamentelor militare.

Există mai multe variante de intonare a imnului. În interpretare vocală prescurtată, acesta se reduce la strofele 1, 2, 4 şi 11 ale poeziei. În interpretarea fanfarelor sau a altor formaţii instrumentale, muzica imnului naţional se intonează o singură dată. Intonarea imnului în oricare dintre aceste două forme este obligatorie la festivităţile şi ceremoniile oficiale naţionale, precum şi la ceremoniile oficiale cu caracter internaţional, la deschiderea şi închiderea emisiunilor staţiilor publice de radio şi televiziune (în interpretare vocală), cu prilejul vizitelor întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare, pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România, la deschiderea fiecărei sesiuni a Camerelor Parlamentului şi la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale. Dacă în cursul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional se intonează şi imnul naţional al altor state, „Deşteaptă-te române!” este ultimul la rând.

Imnul naţional al României se intonează vocal şi se publică oficial numai în limba română. Este obligatorie publicarea versiunii prescurtate a imnului la începutul abecedarelor, manualelor de citire pentru ciclul primar, manualelor de limba şi literatura română, de istorie şi a celor de limba maternă pentru minorităţi.

Ziua Imnului Naţional al României trebuie marcată de către autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. De asemenea, în municipiul Bucureşti şi în municipiile-reşedinţă de judeţ trebuie organizate ceremoniale publice de intonare a imnului naţional al României şi de înălţare a drapelului naţional, pe baza normelor convenite între prefecturi, primării şi comenduirile de garnizoană.

Sunt considerate contravenţii intonarea sau publicarea imnului în altă limbă decât cea română, ori cu textul şi partitura diferite de cele prevăzute de lege; omisiunea interpretării sale în cazurile obligatorii, precum şi nerespectarea prevederilor referitoare la intonarea imnurilor altor state. Contravenienţii se sancţionează de către persoane împuternicite de ministrul administraţiei publice, de către prefect sau de împuterniciţii acestuia cu amendă de la 2500 lei la 5000 lei.

Versuri

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian.

Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinicii sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii.

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
Viaţă-n libertate ori moarte" strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi.

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători.

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc.

N-ajunge iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne de Domnul că vii nu oprimim.

N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, cu oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm.

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri.
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri.

Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ.

Bibliografie

• Oltean, Vasile - Imnul Naţional „Deşteaptă-te, române!”, ed. a II-a, Editura Salco, Braşov, 2005, ISBN 973-87502-1-0

Legături externe

• Legea nr. 75/1994, cu anexe